vineri, 28 octombrie 2016

Da, Olanda are sprinter ! Batavul Groenewegen și un sezon aproape perfect

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
Cu siguranță Olanda este o țară importantă pe harta ciclismului european (și nu numai!). Nu degeaba Christophe Prudhomme, patronul Turului Franței alege ca la un anumit interval de ani să se dea startul din Marea Buclă din "țara lalelelor", iar UCI să organizeze o clasică foarte importantă aici, și anume Amstel Gold Race.

Însă batavii nu aveau un sprinter de mare clasă. Cel puțin până în 2016. Au mai fost încercări cu Moreno Hofland, însă clar nu este de anvergura unui Kittel, Greipel, Cavendish sau Peter Sagan. Cel puțin putea obține câteva clasări în top 10 în cursele în care avea cu adevărat concurență.

Ei bine, lucrurile s-au schimbat radical din 2016. La  Lotto-Jumbo, acolo unde a evoluat și Hofland, a apărut o tânără speranță a ciclismului olandez. Mă refer la Dylan Groenewegen, un puști în vârstă de 23 de ani, care la 1,77 m și 70 de kg se pliază exemplar pe profilul unui sprinter veritabil.

Băiatul născut în capitala culturală a Olandei, Amsterdam, și-a început cariera de profesionist în anul 2012, atunci când a rulat pentru Team de Rijke. Nivelul nu era unul grozav, dar chiar din primul sezon al său la profesioniști a reușit să bifeze o victorie de etapă în Turul Leonului, o competiție care, din păcate, nu mai există (ultima ediție a fost în 2013). A mai obținut și un loc 3 în Munsterland Giro, cursă de o zi în care s-au mai impus, printre alții, Kittel, Greipel, Degenkolb sau Boonen.

În sezonul următor, adică 2013, Dylan a reușit să mai câștige alte două curse. Este vorba despre Omloop Echt-Susteren și Ronde Van Noord-Holland. Am spune că nu sunt competiții de un rand înalt, dar faptul că bifa succese anunța un viitor promițător pentru puști.

Ultimul an (2014) pe care l-a petrecut la Team de Rijke l-a continuat la un nivel la fel de constant, iar cea ma importantă victorie s-a regăsit în etapa a 2-a din Turul Normandiei. În mod normal a venit și trecerea către un alt nivel, și anume în 2015 la Roompot, formație pro-continentală.

Experiența la Roompot a fost foarte scurtă. Talentul și munca depusă l-au propulsat (ce-i drept și după o victorie frumoasă în clasica de la Bruxxelles) după numai un an la nivel de World Tour, și anume la Lotto-Jumbo.

Și acum să revenim la momentul actualului sezon, care se apropie vertiginos de finalul său. Dylan Groenewegen a obținut nu mai puțin de 11 victorii . Și asta în curse foarte importante, precum Turul Eneco, Turul Marii Britanii, Turul Yorkshire, Turul Comunității Valenciene, dar mai ales la naționalele Olandei.




În momentul de față, Dylan este campionul Olandei pe șosea și asta înseamnă foarte mult pentru Lotto. Până la urmă, singurul defect al său este că nu poate ține încă pasul cu cei mari în Turul Franței. Dar asta și pentru că nu poate ține ritmul trenulețelor celorlalte formații. Nu a obținut o victorie în Le Tour, însă în anii viitori va fi cu siguranță un sprinter cu o capacitate imensă de reușită. Talent are, echipă dedicată are, doar mai trebuie să-și gestioneze mai bine finalul de la sprinturile în care sunt implicați cei mai buni sprinteri ai momentului.

Tocmai ce am caracterizat sezonul său ca fiind aproape perfect. Argumentul în acest sens se bazează pe evoluția strict din Le Tour, acolo unde nu a reușit vreun succes. În rest, toate au decurs bine pentru Groenewegen și 2017 se anunță extrem de interesant pentru tânărul ciclist batav.

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright ©2016 Ciclism A-Z • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger