Dar, pe lângă spanioli, ne-am gând și noi să îi dedicăm un articol prin a relata cum am ajuns fanii lui și ce ne-a impresionat cel mai mult. Mulțumiri speciale lui Daniel Samoilă, Akos Eder, Emanuel Sărmășan și Andrei Baciu.
Daniel Samoilă: Pentru mine Alberto Contador a fost totul în ciclism. M-a făcut să mă uit la acest sport minunat, în 2008, odată cu o nouă prestație impecabilă în Vuelta, competiție pe care a și reușit să o câștige. A urmat un 2009 la fel de glorios, mai ales după victoria din Turul Franței. Am fost foarte bucuros pentru că, El Pistolero, m-a făcut să am o vară perfectă, mai ales că reușise să îl învingă pe Lance Armstrong. A urmat un an 2010 plin de suspans și o luptă frumoasă cu Andy Schleck, un rutier cu care Alberto a avut una dintre cele mai frumoase rivalități.
2011 a căzut ca o veste șoc pentru fanii lui Alberto: a fost prins dopat. Toată lumea revoltată, mai ales că vestea a venit după victoria din Giro și încerca să câștige și Le Tour. Am zis ok, nu e un capăt de lume, am continuat să-l susțin în continuare. Am suferit și l-am susținut în continuare, asta deși mulți fani l-au părăsit. Eu am rămas fidel, că așa îmi place și am făcut alegera corectă.
2012 s-a dovedit un an greu pentru Alberto, dar Vuelta câștigată printr-o lovitură de geniu, parcă i-a mai spălat din păcate în ochii fanilor. Dar perioada de grea încercare a continuat în 2013, atunci când echipa Sky a dominat autoritar Turul Franței și Alberto părea să fie doar un simplu spectator în fața forței britanice.
2014 aduce un Alberto schimbat, cu poftă de victorii. Multe tururi câștigate în primăvîară și un sezon încheiat cu un alt Tur al Spaniei în palmares, dar și cu regretul după abandonul din Turul Franței, principalul său obiectiv.
2015 avea să îi aducă ultimul său Mare Tur din carieră- Turul Italiei. Mi-a plăcut abordarea sa, dar mai ales spectacolul pe care l-a oferit, mereu singur împotriva tuturor. De asta a redevenit apreciat. Cât despre ultimii ani din carieră....2016 și 2017 au adus un Alberto Contador nu cu rezultate foarte mari în Marile Tururi, dar cu un respect imens pe care-l are din partea publicului. Chiar și în Vuelta de anul acesta s-a remarcat prin multe atacuri și a oferit un spectacol fabulos, încununat cu victoria de pe Angliru.
Tactică, curaj, spectacol- sunt cele trei cuvinte ce-l conturează cel mai bine pe Contador. Nu pot în final spune decât: Gracias por todo, campeon !
Akos Eder: Acum 10 ani traversam o perioadă în viață în care tot ce era Spania se putea vinde la mine. La fotbal, la tenis, la baschet – la orice sport, indiferent de ea țineam cu spaniolii. Pe vremea aceea am început să mă uit la ciclism și instant a fost un nume care mi-a atras atenția – Alberto Contador. În 2007 a venit ca un fulger și după stilul său neortodox și super-ofensiv a devenit instant favoritul meu. Faza cu spaniolii a trecut, însă Contador a rămas mereu ciclistul meu favorit.
De prin 2011,
anul negru pentru fani, Contador în căutarea unei aventuri noi, a încercat Giro
– Le Tour, o dublă mitică realizată doar de legendele ciclismului. În etapa 18,
finiș pe Macuganga, cărțile erau jucate. Regretatul Michele Scarponi era la
minute distanță, rozul era doar o formalitate pentru spaniol. Din acest motiv,
cu 3 km înainte de final evadarea încă era în frunte. O figură cunoscută –
Paolo Tiralongo, fost gregario de lux al spaniolului lupta cu pantele abrupte,
în căutarea primului său succes profesionist. Însă un atac furibund al lui
Purito Rodriguez a pus în pericol această victorie. Contador a așteptat 1 km,
apoi a atacat.
S-a descotorosit de Nibali, l-a depășit pe Gadret, pe Purito și
l-a ajuns instant pe Tiralongo. Era de pe altă planetă. Și atunci s-a întâmplat
un moment de omenie și de sportivitate care nu o să uit niciodată. Contador s-a
pus la trenă și l-a cărat pe Tiralongo până la final. Nu a uitat prietenul să
care i-a adus atâtea victorii. A fost răsplata lui pentru italian. Iar peste
câțiva ani nici Tiralongo nu a uitat de acest moment, ducându-l cu toată forța
pe primele pante din Fuente De. Acolo unde s-a scris o altă pagină din istoria
ciclismului.
Emanuel Sărmășan: La 34 de ani, Alberto și-a agățat bicicleta în cui, după ce
spaniolul a fost una dintre luminițele strălucitoare ale generației de aur, din
ciclismul iberic. Va fi interesant de văzut, cum se va reinventa sportul cu
pedale, după o hegemonie de 15 ani sub comanda puternicei „Armade Spaniole”.
Un palmares încântător cu 68 de
succese și nenumărate atacuri! Alberto va lăsa un mare gol în sufletul admiratorilor
săi și mai cu seamă în sânul plutonului profesionist. O carieră presărată și de
minusuri prin prisma doping-ului, dar stilul său veșnic ofensiv, atitudinea sa
de a nu ceda timona niciodată și pledoaria de a face curse total neașteptate cu
atacuri surpriză, l-au făcut unul dintre cei mai mari cicliști ai Spaniei și ai
întregului mapamond.
În aceste rânduri pe care le așez
meticulous e imposibil parcă să nu intervină și un iz de subiectivitate. Prima
oară l-am admirat pe Alberto în ediția din 2007 a Turului Franței, când și-a amanetat
de fapt tricoul galben. Pe atunci, component al grupării Discovery Channel,
ibericul avea un stil aparte de alpinist. Extensiile sale naturale, cu ridicări
frecvente din șa îl transformau într-un înger zburător al munților.Etapa a 14-a
mi-a rămas cel mai bine întipărită pe retină. Ibericul era singurul capabil să-i
reziste lui Michael Rasmussen de la Rabobank, arătându-și potențialul său
fantastic de cățărător pur, pe Plateau de Beille.
Curajul și stilul autentic de luptător
l-au ajutat să câștige prima sa etapă dintr-un Mare Tur. Apoi au urmat episoadele
succesive din Giro 2008, când și-a demonstrat clasa în munți și la contratimp în
fața unor comisari italieni care abia așteptau să acuze, aici fiind vorba de
Riccardo Ricco sau Danilo di Luca. O altă etapă care îmi stă undeva, acolo întipărită în subconștient
este runda cu numărul 15 cu finiș pe Verbier, în ediția Le Tour 2009, de
departe cea mai bună evoluție a sa în tricoul Astanei. Într-o ligă selectă de candidați la mallot jaune: Lance Armstrong, Andy
Schleck, Carlos Sastre sau Cadel Evans, am enumerat doar câteva nume ma ideosebite,
nimic nu l-a opritpe „Pistolar” din triumful spre Paris.
Voi încheia ciclic cu următoarele cuvinte rostite de Javier
Guillén, directorul Vueltei: „Alberto a marcat
profund era din care a făcut parte și suntem onorați că a ales să concureze
acasă. Fiecare zi a fost una specială pe șosea.” Și
dacă era aceasta n-a fost marcată de Contador suficient, atunci de cine
altcineva? Fuente De 2012, Alto de Angliru 2017, două dintre ultimele sale
reprezentații, care sunt scrise și vor dăinui așa pentru eternitate.
Andrei Baciu: Primul meu contact cu Alberto Contador a avut
loc intr-un context nu tocmai prielnic. Chiar daca eram fan de mic al lui Real
Madrid si a nationalei iberice sub Raul si Guti, vremurile s-au schimbat, iar
la un moment dat Spania domina in mod clar toate sporturile, de la Nadal, la
Iniesta si Xavi, ori Alonso si Pau Gasol. Toate aceste nume m-au facut oarecum
sa indepartez din mine ideea ca in Spania sportul e ceva curat. In paralel auzisem,
in schimb de ciclisti precum Contador sau Armstrong, ca ar fi fost in implicati
in niste probleme cu dopajul, dar nu cunosteam cauzele in mod concret.
Asadar m-am intalnit cu renumitul Contador in
Turul Frantei. El purta numarul 1, dar nu era si liderul clasamentului general,
asa cum credeam eu ca ii sta bine unui sportiv din tara ce domina orice
competitie sportiva. M-am indragostit iremediabil de stilul sau ofensiv, de
mersul sau “en danseuse” si de tot
ce inseamna Contador intr-o etapa in care el a atacat, de departe, dar Pierre
Rolland i-a luat victoria, pe Alpe D’Huez. A urmat apoi o pauza de vreun an
pricinuita de suspendarea sa, dar am fost pe receptie in momentul revenirii
sale in Turul Beneluxului, cand nu intelegeam de ce omul pe care-l apreciam eu
nu e in stare sa bata niste tipi despre care nu stiam mare lucru.
Urmatorul pas
a fost Vuelta, cand Alberto a facut acea miscare de geniu, ce nu a fost
inregistrata nicaieri, Fuente De. Fiind urmata de victoria la general. A urmat
un sezon nu tocmai fast pentru Contador, dar in 2014 lucrurile aveau sa capete
o turnura extrem de ciudata. In Dauphine am vazut un Contador capabil sa
raspunda atacurilor marca inregistrata Froome, l-am vazut atacandu-l pe Froome
si chiar rupandu-l, in incercarea de a-i lua victoria lui Talansky, lucru care
nu s-a intamplat. A urmat Turul Frantei, in care Alberto avea o forma de zile
mari si o echipa bunicica alaturi.
Cu un Chris Froome ce a abandonat chiar de
la inceput si cu un Nibali ce nu parea a fi la fel de bun pe catarari, Contador
parea a avea calea libera spre un nou tricou galben. Zeita Fortuna insa i-a
harazit un alt destin, iar in Vosgi, eroul meu fusese cules dintr-o rapa, dupa
o cazatura la viteza foarte mare, in cautarea unui baton sau gel. Acela a fost
un moment extreme de trist pentru mine, salutul facut spre camera in ceata
Vosgilor fiind o amintire ce inca ma bantuie.
Rezultatul cazaturii a
fost crunt: Fractura de rotula, ceea ce insemnau sanse sub 20% de a participa
in Vuelta. Evident ca, asa cum ii sta bine unui supererou s-a refacut la timp
si, pentru prima si singura data in cariera, “a dat-o parte in parte” cu
rivalul sau Chris Froome, pe care l-a invins, pe munte, la contratimp, oriunde.
Iar pentru mine Contador devenise un pretendent cu acte in regula la Turul
Frantei. Urmatorul sezon a inceput cu o provocare fantastica – dubla Giro-
Tour, pe care nu a facut-o nimeni de la Pantani incoace. In Giro a reusit
gratie abilitatilor de contratimpist si a geniului sau tactic sa ii tina la
distanta pe Mikel Landa si Fabio Aru, desi acestia faceau parte din aceeasi
echipa. Revenirea lui de pe Mortirolo, cand a recuperate un minut fata de cei
doi cataratori ai Astanei, va fi asezata langa acel salut din ceata Vosgilor.
Evident ca in Tour nu a reusit sa rupa gura targului, a mai si cazut, dar a
venit pe locul patru si a aratat ca nici macar un multiplu castigator de mari
tururi nu poate face aceasta dubla. A incercat in 2016 sa ia Turul Frantei, dar
a abandonat dupa cazaturi in primele doua etape si a urmat un nou salut dureros
ce consemna un abandon, pentru ca spre toamna sa ii puna lui Nairo Quintana
tricoul rosu, la Madrid dupa un nou atac epic, Formigal.
Voia sa se retraga din
2016, daca ar fi luat Turul, dar cum acest lucru nu s-a intamplat a mai
prelungit un an agonia. In vara lui 2017 spunea ca are cele mai bune cifre din
ultima perioada, dar forma de pe sosea si cazaturile l-au expulzat pana pe
locul 9 in Turul Frantei, ceea ce pentru el a fost o mare infrangere, mai ales
ca atacurile sale de la distanta au fost in van. A decis sa se retraga in cursa
lui de casa, Vuelta, dar acest anunt nu face decat sa lase un gol mare in urma
sa in ceea ce priveste ciclismul de sosea. O sa ne lipseasca un rutier ofensiv
ca Alberto cu un spirit tactic precum al sau.
Pe mine m-a inspirat
curajul sau, ideea de a nu te da batut indiferent cat de greu ar fi, scopurile
sale extrem de inalte, dar mai ales stilul sau ofensiv. La fel cum in cazul meu
m-a trimis de pe canapea in șa, probabil la fel s-a intamplat in multe alte
cazuri. Alberto m-a inspirat sa fiu ca el, extrem de „fit”,
capabil sa trec peste orice si sa lupt pana cand voi spune, ca el : „ Cand stii
ca ai dat totul, nu poti sa iti reprosezi ca nu ai dat mai mult”.Gracias, Campeon !
În final, un mic filmuleț cu atacurile lui Alberto:
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu