Giro 100 - asteptari vs realitate

Giro editia 100 s-a dorit a fi un eveniment fastuos, descris de o gama foarte mare de favoriti, un traseu care imbia la atacuri (unele etape propunand chiar si atacuri de la distanta) si un finish, dupa cinci ani, cu o etapa de contratimp.

Cum a fost insa in realitate lupta de pe sosea si cum s-au descurcat oamenii de general in lupta pentru tricoul roz ? Nu prea bine. Iar asta se reflecta si intr-una din cele mai stranse ierarhii generale din ultima perioada, primii 7 rutieri fiind despartiti doar de 3’41”.
Pe langa tricoul roz, o alta lupta interesanta a fost pentru tricoul alb, ce a avut 3 candidati seriosi, la final, primii doi fiind despartiti doar de 1’06”.

Dar pana a trece la discutii filosofice legate de motivele pentru care cele doua ierarhii au fost destul de stranse, cred ca mai intai ar trebui sa incepem cu … inceputul.

Asadar, Giro a inceput in forta, iar Lukas Pöstlberger a anticipat sprintul masiv din prima etapa, reusind o surpriza memorabila, fiind rasplatit, in final cu tricoul roz. Apoi Andre Greipel a trebuit sa iasa la rampa si sa isi castige etapa la care este abonat in fiecare mare tur in care participa, ulterior Fernando Gaviria, ajutat de Bob Jungels si Richeze reuseste sa se rupa de restul sprinterilor si sa castige etapa 3. A patra etapa propunea primul finish la altitudine, pe Etna, o sansa buna a cataratorilor puri de a-l indeparta pe Dumoulin de visul tricoului roz, fapt nematerializat, etapa fiind castigata de Polanc, din evadare, fiind urmat de Zakarin, ce a dat 10” grupului favoritilor. Gaviria a recidivat in ziua urmatoare, confirmand valoarea

(lui si a trenuletului QuickStep), pentru ca ulterior Dillier sa il invinga pe Stuyven la un sprint in doi, in etapa terminata la Terme Luigiane. Caleb Ewan avea sa-i  invinga pe Gaviria, Bennett si Greipel in sprintul de la Alberobello, iar Gorka Izagirre avea sa aduca prima etapa pentru Movistar, reusind sa isi invinga companionii de evadare. Etapa cu finish pe Blockhaus se anunta una de zile mari, Nairo Quintana, Nibali sau Pinot fiind favoriti net in fata lui Dumoulin, calculul hartiei s-a respectat doar pe jumatate, Nairo reusind sa ii ia lui Tom doar 24 de secunde pe sosea, olandezul sonsind in acelasi timp cu Pinot, iar Nibali cu o intarziere de 1 minut fata de castigatorul etapei. In acel moment Quintana era in roz, cu un avans fragil de doar 30” ce avea sa fie spulberat efectiv de Tom Dumoulin, care dupa ziua de pauza avea sa-i dea lui Quintana 2’53”, iar lui Nibali 2’07”. Omar Fraille a adus victoria de etapa pentru Dimension Data, in etapa a 11-a, iar Fernando Gaviria a legata inca doua victorii in urmatoarele doua zile. Etapa de la Oropa avea sa ofere una din cele mai ciudate  sosiri ale Giro 100. Tom Dumoulin reusind sa isi invinga pe munte principalii rivali, Nairo ajungand dupa 14 secunde, iar Nibali dupa  alte 29. Bob Jungles a reusit sa-i invinga la sprint redus pe Nairo si Thibaut Pinot, iar Nibali a adus prima victorie a unui Italian in etapa regina. Pierre Rolland a implinit visul Cannondale

de a castiga o etapa intr-un mare tur, dupa doi ani, iar Tejay l-a invins pe Landa intr-o etapa in care Pinot si Pozzovivo au reusit sa-i dea aproape un minut grupului Dumoulin-Quintana-Nibali. Totusi, Landa a reusit sa aduca victoria de etapa pentru Sky in ziua urmatoare, in care favoritii si-au continuat harjoana, Quintana si Nibali reusind sa-i rapeasca un minut lui Dumoulin, iar tricoul roz avea sa ajunga la ciclistul columbian de la Movistar. Ultima etapa montana avea sa ii aduca lui Quintana alte 15 secunde fata de Dumoulin, insuficiente in teorie pentru a pastra tricoul si pe podiumul de la Milano, avand in vedere contratimpul ce se intrezarea la orizont.
Iar calcul hartiei a fost confirmat. Jos Van Emden l-a invins pe Dumoulin cu un avans de 15 secunde, dar olandezul a venit la 1’24” de Quintana, rapindu-i columbianului sansa de a pleca acasa cu al doilea Giro din cariera.

Dupa cum se poate remarca, peisajul castigatorilor este destul de pestrit, avand 14 echipe ce au obtinut victorii de etapa.
Daca am adus in discutie termenul de echipa nu se poate sa nu remarcam subtirimea loturilor pentru marii favoriti. Aceasta concluzie poate este trasa si datorita modului brutal in care Sky a impus notiunea, in demonstratiile de forta pe care le-a sustinut in TdF, dar totusi pare ireal ca Dumoulin sa infrunte mai mereu ultima catarare fara coechipier alaturi (Wilco Kelderman, cel ce avea aceasta sarcina a abandonat), Nibali sa aiba maxim un om alaturi, Quintana maxim doi, dar si ei sleiti de puteri, nefiind capabili sa il lanseze pe columbian niciodata intr-un atac furibund. Singura demonstratie de forta a unei echipe a fost oferita de Katusha, in penultima etapa, cand Zakarin a fost ajutat de trei oameni, care au dus la maximum trena pe ultimele doua catarari, scuturand grupul favoritilor de balast, insa Ilnur nu a reusit sa finalizeze miscarea, sosind in acea etapa pe locul 2, dupa Pinot.

Lupta favoritilor se poate descrie usor prin expresia “joc de noroc ieftin”, Quintana, Nibali, Pinot

reusind sa puna in scena o secventa de “alba neagra”, in care fiecare s-a crezut scamator, in realitate singurul scamator dovedindu-se a fi Tom Dumoulin, cei trei enumerati anterior fiind victimele sale. Prin acesta afirmatie se subliniaza lipsa de colaborare intre cei trei pentru a-l elimina pe olandez, singurul moment in care toti au pus umarul la munca (dar cu jumatate de masura) fiind in momentul in care Dumoulin a tras pe dreapta pentru a-si satisface nevoile fiziologice, dar nici macar atunci nu au fost capabili sa conclucreze in adevaratul sens al cuvantului, toti traind cu impresia ca unul din ceilalti va fi Iuda, iar la un moment dat ii va ataca, intr-un moment de slabiciune al adversarilor. Daca Nibali ne-a obisnuit in ultimii ani cu atacuri pe coborare sau din grupuri restranse (de unde facea parte doar el, un coechipier si inca doi sau trei locotenenti de-ai adversarilor) – practic nu vom gasi un atac decent in ultima

perioada al lui Nibali dintr-un grup de favoriti (exceptie fiind momentul in care lui Froome i-a patruns o piatra in lant, la ultimul TdF, in care Nibali nu reprezenta o amenintare directa), de partea cealalta atacurile lui Nairo au semanat mai degraba cu niste piscaturi de tantar asupra unui urs precum Tom. Ciupiturile realizate de el nu au reusit decat sa-l indeparteze in multe momente pe Tom, dar lipsa de initiativa a lui Quintana ( si a celorlalti favoriti), nu au facut decat ca lucrurile sa treneze, iar locomotivele Jungles si Dumoulin sa ajunga, la ritmul lor, in grupul de frunte. Practic, toti cataratorii au trait acest Giro din perspectiva “vanatorului vanat”, in care voiau sa impuste dintr-o lovitura nu doar doi ci vreo

cinci iepuri, in ideea ca atat Quintana cat si Nibali sau Pinot voiau ca dintr-un atac sa-l indeparteze pe Dumoulin cu vreo 30 de secunde, iar pe ceilalti rivali cu macar 15, in conditiile in care atacul lor dura maximum 10 secunde, practic singura solutie realizabila fizic fiind aceea ca Dumoulin sa schimbe directia de mers, iar oamenii ce erau atacati sa se opreasca si sa puna piciorul jos. Toata aceasta cacealma a cataratorilor, din acest tur, a fost parca orchestrata de Dumoulin, care nu a facut implozie ca in Vuelta de acum doi ani, ci si-a mentinut ritmul propriu, prin care in permanenta reusea sa limiteze pierderile. Astfel cred ca David Copperfield se uita cu jind la reusita lui Dumoulin, olandezul reusind sa fure trofeul intr-un mod similar cu zicala romaneasca “ cand 2 se bat al treilea castiga” .

In concluzie consider ca nu Dumoulin a castigat acest mare tur ci ca ceilalti l-au pierdut, clasamentul general fara cele doua etape de contratimp dandu-l  pe Tom la 3’46”, de Nairo, in conditiile in care a pierdut 2’ in etapa de la Bormio.

Ar mai fi de remarcat pe langa Tom Dumoulin, castigatorul tricoului roz, Bob Jungles castigatorul tricoului alb, Mikel Landa castigatorul tricoului albastru, Fernando Gaviria castigatorul tricoului ciclamino si Daniel Teklehaimanot pentru castigarea ierarhiei sprinturilor intermediare, dar si Pavel Brutt, ce a acumulat cei mai multi kilometri de evadare, rutieri care chiar daca nu au avut un aport decisiv in acest mare tur, in ceea ce priveste spectacolul, merita recompensati pentru efortul lor.

Tot la capitolul oameni de remarcat ii putem adauga pe Jan Hirt ce a avut o prestatie fantastica in ultima saptamana, rutierul de la CCC reusind sa lipeasca la un moment dat, de unul singur grupurile de favorite, dar si Domenico Pozzovivo, ce a avut un meritat loc 6, in conditiile in care el si contratimpul sunt in divort. De urmarit va fi si evolutia pe viitor a lui Patrick Konrad, omul de la Bora fiind un rutier cu perspective interesante. De remarcat fiind si al 17-lea mare tur consecutiv incheiat de Adam Hansen.

Dupa acest Giro, se nasc totusi niste intrebari:
Movistar i-a transmis lui Quintana ca dubla Giro – TdF implica mai intai castigarea Giro?

Adam Yates stia ca in ultima etapa va fi contratimp individual?

De ce Nairo Quintana a pierdut mai mult timp la un contratimp valonat decat la unul plat?
De ce Nibali si-a facut o echipa de tot rasul la Bahrain ?

Cum s-ar fi descurcat Sky cu doi lideri precum Landa si Thomas ?

Poate sa mai castige Tom vreun mare tur, in conditiile in care nu va avea macar 50 km contratimp aproape plat pe traseu?

sursa foto: cyclingnews

Author: Unknown

SHARE

• Share
• Tweet
• Share
• Pin
• Share

«

Next

Postare mai nouă

»

Previous

Postare mai veche