Europa versus America, care sunt diferentele in ciclism?

Daca va uitati la ciclism de o perioada considerabila de timp si ati gasit tot felul de comparatii intre rutierii americani si cei europeni si cum cei din urma o sa fie aproape intotdeauna mai buni pe propriul continent, si de multe ori in America dar aproape niciodata invers, probabil v-ati pus intrebarea de ce acest lucru e asa de des mentionat si de ce este si adevarat de multe ori.Si tocmai de asta o sa dedic acest articol rezolvarii acestui mister, pentru cei care inca isi pun aceasta intrebare.
Aceste diferente exista, si in primul si in primul rand nu sunt de ordin fizic.Multa lume se gandeste ca intr-un sport de anduranta dominat de europenii cu tari de zeci de ori mai mici decat Statele Unite genetica joaca un rol.Insa acest lucru nu este deloc adevarat.Este mult mai complicat de atat, iar acum o sa recapitulez diferentele majore intre cursele organizate in Statele Unite si cele din Europa.

1.Drumurile

Drumurile reprezinta un factor mult mai important decat multa lume realizeaza.Pe cand in Europa vedem de cele mai multe ori drumuri pe care abia incap cate 3 rutieri, cu viraje stranse si in majoritatea cazurilor aparate de vant, in America acest lucru este un lux.Bulevardele cu 8 benzi reprezinta de cele mai multe ori locurile prin care plutonul trebuie sa mearga, in bataia vantului si cu viraje mult mai blande decat cele europene.Asadar rutierii din Europa au un avantaj din punct de vedere al tehnicii cu care merg pe bicicleta, fiind mult mai greu sa te adaptezi de la un bulevard unde poti ocoli cu usurinta o cazatura, unde poti castiga usor pozitii si unde poti negocia usor virajele la un drum ingust, cu viraje stranse si in unele cazuri cu pavate sau chiar neasfaltat pe anumite portiuni.Acest lucru devine evident pe coborari, unde de obicei europenii profita de tehnica superioara.

2.Stilul si distantele

Toata lumea care se se uita la ciclism a observat de exemplu o cursa ca Turul Frantei unde etapele incep destul de lent, de exemplu o etapa de 200 kilometri incepand sa creasca ritmul plutonului abia in ultimii kilometri unde majoritatea atacurilor se intampla, mai ales din partea oamenilor de general.Ei bine, in America lucrurile stau total invers.Etapele depasesc rareori 180 de kilometri, care in tururile europene sunt aproape un standard, iar ritmul este absolut diferit, inceputul cursei fiind plin de atacuri, si viteza medie fiind mult mai mare decat inceputurile europene de cursa.Spre finalul curselor din America ritmul tinde sa scada spre final, contrar celor din Europa, ultimul kilometru inregistrand de obicei medii orare mai mici decat cursele de pe continentul nostru.

3.Calendarul

Calendarul unei echipe sa zicem procontinentale din America cuprinde in jur de 90 de zile de cursa, cu destul de putine deplasari in afara continentului (nici macar in Columbia) si cu programe de antrenament mult mai lejere, un rutier avand timp sa se pregateasca pentru o anumita competitie.In schimb, in Europa calendarul unei echipe in acelasi esalon poate avea 150-160 de zile cu rutierii selectati foarte aproape de data cursei, programul de antrenament fiind optimizat total diferit fata de americani.Un exemplu al dificultatii adaptarii la calendarul european de curse ca si rutier venit din America este Serghei Tvetcov, romanul de la United Healthcare care dupa un sezon foarte bun in 2014 cu Jelly Belly a semnat pe doi ani cu Androni (Italia) unde programul total diferit i-a facut mari probleme si acesta a revenit in America unde a castigat clasamentul America Tour.

4.Controlul greutatii

Aici nu e nevoie de mari explicatii.Gandinu-ne la greutatea unui catarator specific din Europa si comparand-o cu cea a unui catarator specific din America, o sa vedem intotdeauna o diferenta, cauzata de programul diferit de antrenament in favoarea europeanului.Acest lucru nu este intotdeauna adevarat dar este cunoscut faptul ca de multe ori americanii nu sunt asa de deranjati de weight management, decat in cazul in care concureaza in Europa.

5.Frecventa curselor de amatori

In America, nu este un lucru neobisnuit pentru ciclistii profesionisti sa se aventureze in curse de amatori, care reprezinta o oportunitate de a se antrena si de a capata mai multa incredere.In Europa acest lucru este rareori posibil datorita programului mai incarcat al profesionistilor dar in general cursele de amatori abunda pe continentul nou descoperit spre deosebire de al nostru.De asemenea in America exista foarte multi ciclisti care se reprofileaza sau care se retrag destul de devreme comparativ cu europenii.Andre Talansky de exemplu s-a retras de la 28 de ani si a inceput sa practice triatlon.

Asadar acestea sunt probabil cele mai mari diferente intre cursele europene si cele americane.Regula generala limiteaza rutierul american care vine in Europa datorita drumurilor diferite, stilului diferit, distantelor diferite sau calendarului incarcat pe cand celui european ii este mult mai usor sa se adapteze pe distante mai mici, cu un calendar mai lejer si cu ultimii kilometri ceva mai lenti decat a fost invatat la scoala europeana.Desi exista o multitudine de americani care au reusit pe batranul continent, acest numar este mai mic decat cel al europenilor care au reusit pe continentul mai tanar.

Daca sunteti de parere ca am omis ceva, va astept sa imi spuneti in comentarii, unde sper sa fiti cat mai activi si va multumesc celor care ati citit pana aici.

Lant intins!

joi, 26 octombrie 2017