Una dintre cele trei competiții de World Tour, desfășurată pe teritoriul Peninsulei Iberice alături de Turul Spaniei și Turul Țării Bascilor, „Volta a Catalunya" se apropie de la un an la altul de ediția centenară. Însă până atunci cicliștii vor intra în plină luptă sub stindardul unei cifre, la fel de frumoasă și de rotunjită, 98.
De-a lungul vremii cursa de o săptămână, „Volta a Catalunya" a suferit multiple modificări din punct de vedere organizatoric în calendarul competițional. În conformitate cu unele hotărâri din anul 2010, s-a decis până la urmă ca Turul Cataluniei să apară în calendarul UCI World Tour, la sfârșitul lunii martie.
Pe durata celor șapte zile, caravana turului acoperă comunitatea autonomă din Nord-Estul Spaniei, Catalunia, și conține în funcție de decizia organizatorilor, una sau chiar mai multe etape cu finiș la altitudine în Munții Pirinei. În mod tradițional, intriga acestei curse ia sfârșit în Barcelona gotică portretizată de Carlos Ruiz Zafon, după ce plutonul e nevoit să străbată de mai multe ori pe un circuit, dealul Montjuïc .
Majoritatea curselor din era pionieratului au luat naștere în urma unor publicații regionale, cunoscute, cu mare tiraj în epoca respectivă. Asftel avea să se întâmple și în cazul Turului Cataluniei, întrecere care a luat ființă în anul 1911, la inițiativa ciclistului și totodată a jurnalistului Miguel Arteman, scriitor la acea vreme pentru ziarul „El Mundo Deportivo". Iar ca o mică paranteză în acest sens, doar Turul Franței (1903), Turul Belgiei (1908) sau Giro d'Italia (1909) sunt competiții înființate puțin mai devreme decât „Volta a Catalunya".
Până la urmă, jurnalistul Arteman a găsit o pârghie în ceea ce privește parteneriatul cu Narcisse Masferrer, președintele Uniunii Sportive de Ciclism din Spania, și Jaume Grau, fondatorul și proprietarul de drept al publicației „El Mundo Deportivo".
De-a lungul vremii, competiția și-a câștigat popularitatea în Peninsulă, fiind a doua cursă organizată, după cea desfășurată la amatori și la categoria de vârstă U23, pe numele ei întreg Volta a Tarragona (908), de asemenea o întrecere clasică ce străbătea plaiurile catalane, dar care nu mai figurează în calendar, din nefericire.
Prima ediție s-a ținut în intervalul 6-8 ianuarie 1911. Doar 43 de rutieri s-au înscris pe lista de start, însă un „grupetto" și mai mic, compus din 34 de inși și-a început aventura în Plaça de Sarrià din Barcelona. Prima etapă s-a încheiat la Tarragona, la finele celor 97 de kilometri acumulați în picioare de cicliști, urmată de o a doua rundă cu începere la Tarragona și finiș la Lleida, după alți 111 kilometri oarecum agonizanți. Iar în etapa finală de 157 kilometri, cu pornire de la Lleida și întoarcere la Barcelona, doar 22 de oameni au izbutit să termine cursa pe „Velodrome di Sants". Cetățeanul catalan, Seabastià Masdeu s-a impus în prima și în a treia etapă, devenind astfel primul câștigător. Viteza medie a primului învingător a fost de 23 km/h.
Clubul Deportivo Barcelona, prezidat de Miquel Arteman, a preluat organizarea logistică a cursei în edițiile 1912 și 1913. Totuși, întrecerea avea să se desfășoare pe un format de trei etape, acumulând un număr mare de spectatori, care erau așezați în fâșii de o parte și de alta a drumurilor neasfaltate. Un tablou tipic perioadei romantice. Rutierii catalani Josép Magdalena și Juan Martí au câștigat cea de-a doua precum și cea de-a treia ediție.
După anul 1913, „Volta a Catalunya" a fost suspendată pe motivul declanșării Primului Război Mondial și a revenit în 1920, dar avea să fie înghețată din nou în următorii doi ani, tocmai din pricina acestei reveniri haotice. Organizatorii aveau nevoie de timp pentru a reconfigura logistic cursa, pe niște drumuri răvășite în plin război, unde mirosul de noroi amestecat cu praful de pușcă continuau să persiste.
Remontada se va realiza în anul 1923 pentru cea de-a cincea ediție. Organizația a fost preluată de Unión Deportiva de Sants, care a susținut și cele două echipe de fotbal din Barcelona. Cursa a ajuns așadar la un număr de șapte zile și avea să-și recâștige rapid prestigiul. A devenit totodată un punct fix în calendar, atrăgând mai mulți participanți străini, în mod deosebit din Franța și Italia. Anii 1920 și 1930 au reprezentat perioada de plină glorie a rutierului catalan Mariano Cañardo, care a devenit recordman a acestei competiții cu un număr de șapte victorii la general.
În timpul războiului civil spaniol, cursa a fost întreruptă pentru ultima oară în 1937 și în 1938, punându-i o piedică lui Canardo, în urma acestei serii fabuloase de victorii. După încheierea războiului civil, cel de-Al Doilea Război Mondial a izbucnit în restul Europei și, în timp ce Catalunia se afla la rândul ei în plin conflict, precum și în ciuda lipsei de participanți străini, cursa se afla în plin apogeu și era considerată un simbol al culturii sportive catalane. În 1945, marcând cea de-a 25-a ediție a evenimentului, „Volta a Catalunya" a adoptat un format superb de două săptămâni, înainte de a reveni la formatul său obișnuit de șapte zile.
O nouă eră avea să aplaneze asupra acestei curse cu nume mari precum Miguel Poblet, care a câștigat turul în două rânduri în anii '50, iar mai apoi au urmat Jacques Anquetil în 1967, Eddy Merckx în 1968, Luis Ocaña în 1971, Felice Gimondi în 1972, Francesco Moser în 1978 sau Sean Kelly în 1984 și 1986. Miguel Indurain a fost personajul marcant al erei moderne, câștigând cursa de trei ori la începutul anilor '90. Columbianul Álvaro Mejía a devenit primul câștigător din afara continentului bătrân în 1993.
Din 1941 până în 1994, cursa a avut loc în luna septembrie. În momentul când, UCI a revoluționat calendarul competițional în 1995, organizatorii Turului Spaniei au obținut drepturi pentru a desfășura cursa în perioada lunii septembrie, iar Turul Cataluniei a apărut în luna iunie odată cu apariția noii organigrame. Cursa avea să se termine cu două săptămâni înainte de începerea Turului Franței, iar în acest mod întrecerea catalană a devenit o competiție principală de pregătire pentru protagoniștii din ierarhia generală. Francezul Laurent Jalabert a ieșit triumfal la ediția din 1995, urmând să termine pe un loc 4 în „Marea Buclă".
În 1999, rutierul de casă în vârstă de 22 de ani, Manuel Sanroma și-a pierdut viața ca urmare a unui accident urât în timpul etapei a doua. Sanroma, un sprinter promițător la acea vreme, a fost declarat favorit pentru a se impune la sprintul de la Vilanova i la Geltrú, dar a căzut și s-a lovit brutal cu capul de trotuarul șoselei, la un kilometru distanță de linia de finiș. Casca de protecție nu l-a mai putut ajuta atât de mult, iar din cauza multiplelor leziuni și lovituri suportate în zona capului avea să cedeze pe patul de spital. În ziua imediat următoare, cicliștii au decis să neutralizeze cursa în Barcelona cu un „marș memorial".
În 2005, „Volta a Catalunya" a fost inclusă în UCI Pro Tour, iar data avea să fie și ea schimbată, cursa fiind organizată în luna mai, tocmai pentru a nu se interpune în calendar cu Turul Elveției. Ediția a fost câștigată de ucrainianul Yaroslav Popovych, însă mișcarea nu s-a dovedit a fi una reușită, deoarece noua dată a coincis cu Giro d'Italia. Astfel s-a ajuns ca întrecerea să fie mutată din nou în luna martie, fiind precedată de o altă competiție în stil catalan, „Setmana Catalana". Joaquim Rodriguez, cel mai important ciclist de origine catalană din generația sa, a câștigat cursa de două ori, odată cu ultima schimbare a calendarului.. Alberto Contador, câștigătorul ediției din 2011 a fost mai târziu deposedat de tricoul de lider în urma testului pozitiv de dopaj în Turul Franței din 2010. Michele Scarponi avea să primească acest tricou, retroactiv, în cele din urmă. Neobositul „El Bala", pe numele său întreg Alejandro Valverde Belmonte a câștigat ultima ediție în 2017.
Noua ediție din 2018 va urma traseul clasic cu trei etape în Pirinei și un finiș deluros la Barcelona, nici urmă de contratimp. Comparativ cu ediția de anul trecut când a fost introdusă o etapă de contratimp pe echipe, în runda a cincea la Lo Port, în sudul Cataluniei, de această dată organizatorii au pledat pentru un format ceva mai tradițional. Competiția va fi decisă timpuriu cel mai probabil, după a doua zi petrecută în Pirinei, în runda cu numărul 4, care pentru al cincilea an îi favorizează pe alpiniștii puri care se vor duela pe finișul de la cunoscuta stațiune de schi La Molina. Traseul vine și cu o noutate în acest sens. Localitatea inclusă în noul traseu reprezintă scena de final din orașul îndepărtat Vielha din nord-vestul Cataluniei, care a fost ultima oară gazdă a unei etape la ediția din 1993, tocmai în cadrul unei etape contra-cronometru, câștigate de Maurizio Fondriest.
Primele două etape sunt de tranziție și vor avea loc în decorul mediteranean, urmând ca lucrurile serioase să înceapă cu runda a treia, probabil cea mai dificilă a acestei ediții. Pornind de la Saint Cugat, aproape de Barcelona, drumul urcă constant până în localitatea Vallter la 2000 de metri altitudine, o urcare de 12 kilometri lungime, aproape de frontiera franceză, și cu o pantă medie de 7,4%. A figurat pentru ultima oară în 2014, cu Tejay van Garderen în avanposturi. Runda a patra se încheie cu un alt finiș apetisant în Pirinei, ascensiunea La Molina apărând pentru a cincea ediție pe harta turului. Deși e o sosire tehnică, în vârf s-ar putea să avem un sprint între marii favoriți, oamenii cu o ultimă rămășiță de „energie", așa cum a arătat și Valverde sezonul trecut.
Vremea precară poate reprezenta un factor major în Pirinei în această perioadă a anului, iar ultimele trei runde s-ar putea să aibă din nou un efect minuscul asupra ierarhiei generale. Runda a 5-a de la Llivia la Vielha este socotită de organizatori o etapă de munte mediu, iar etapa a 6-a cu finalul de la Torrefarrera are șanse destul de mari să se încheie în pluton compact. Și desigur nelipsita etapă din ultima zi pe circuitul Montjuic tinde să preconizeze un final interesant, cu victoria care se va decide în urma unor evadați, a ultimilor oameni plecați pentru lupta finală.
Lista de start este una pe măsura traseului. Avem foarte mulți oameni de general, care vor oferi o bătălie frumoasă pentru trofeul final. Movistar vine cu o echipă foarte puternică, avându-i la start pe Alejandro Valverde, Nairo Quintana și chiar Marc Soler. Desigur, Valverde este liderul formației și marele favorit la victoria finală, având în vedere și forma pe care a arătat-o în acest start de sezon. În schimb, Quintana a ales să fie prezent în mai puține curse din acest sezon, el fiind în competiții ultima dată în Colombia Oro y Paz, în februarie. De asemenea, Soler va fi un locotenent foarte bun și are o formă excelentă, câștigând în martie Paris-Nice.
Team Sky va miza pe Sergio Henao și Egan Bernal (învingătorul din Colombia Oro y Paz), Quick Step pe Bob Jungels, BMC pe Tejay Vangarderen, iar Mitchelton-Scott vine cu frații Simon și Adam Yates, dar și cu Esteban Chaves. Îi mai avem și pe Rigoberto Uran (Education-First), Daniel Martin, Fabio Aru (ambii de la UAE Team Emirates), Jarlinson Pantano (Trek), Laurens Ten Dam (Sunweb), Davide Formolo (Bora), Steven Kruijswijk și George Bennett (ambii de la Lotto-Jumbo), Thibaut Pinot (Groupama-FDJ), Louis Meintjes (Dimension Data), Mathias Frank (Ag2r), Giovanni Visconti (Bahrain-Merida), Ben Hermans (Israel-Cycling) și Warren Barguil (Fortuneo).
Pentru etapele sprinterilor și punche-urilor avem câteva nume interesante, precum Nacer Bouhanni (Cofidis), Maximilian Schachmann și Jose Hodeg (Quick-Step), Max Walscheid (Sunweb), Daryl Impey (Mitchelton-Scott), Sam Bennett (Bora), Niccolo Bonifazio (Bahrain-Merida).
Ediția din 2018 a Turului Cataluniei va debuta începând de luni, 19 martie, la ora 16:45. Toate etapele vor fi transmise în direct și exclusiv pe Eurosport 1 și Eurosport 1 HD.
Sursa foto: Marca, El Mundo Deportivo
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu