luni, 30 aprilie 2018

Avancronică/ Eschborn-Frankfurt, clasica oportună pentru atacanți și sprinteri

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

Germania a fost și este una dintre națiunile cu tradiție bogată în lumea ciclismului. Din păcate, în ultimii ani au existat tot mai puține evenimente cicliste în această frumoasă și bogată țară. Alături de Marele Premiu de la Hamburg, competiția Eschborn-Frankfurt (sau Grand Prix-ul de la Frankfurt) rămâne o constantă în calendarul competițial.

Cursa de la Frankfurt se desfășoară în regiunea Hesse, fiind înființată pe data de 1 mai 1962, atunci când s-a disputat prima ediție. Traseul pornea și se termina în centrul orașului Frankfurt. Totul a pornit de la ideea fraților Hermann și Erwin Moos, care au căutat să promoveze Turnul Henninger, un siloz de cereale aparținând fabricii de bere Henninger, deschisă în 1961. De altfel, Henninger a fost sponsorul cursei din 1962 și până în 2008.

Primul învingător a fost belgianul Armand Desmet. De-a lungul istoriei, britanicul Barry Hoban a obținut o victorie memorabilă în 1966, după un atac în ultimii 50 de kilometri. De asemenea, au mai fost legende ale ciclismului care s-au impus aici, cum ar fi Eddy Merckx, în 1971, sau sprinterul germanul Erik Zabel (foto), victorios în 1999, 2002 și 2005. Zabel e rutierul cu cele mai multe succese, trei, la fel ca și norvegianul Alexander Kristoff (învingător în 2014, 2016 și 2017).



Tradiția cursei a luat o turnură neașteptată în 2008, când organizatorul Bern Moos a declarat că fabrica de bere Henninger își retrage sponsorizarea din rațiuni economice. În 2009 competiția a continuat cu o buclă între Eschborn și Frankfurt, două orașe învecinate. De menționat și că în 2015 cursa nu s-a disputat din cauza unor amenințări teroriste, iar din 2017 Eschborn-Frankfurt face parte din calendarul World Tour, fiind organizată de compania ASO, cea care se ocupă și de Turul Franței.

Traseul din 2018 însumează nu mai puțin de 212,5 kilometri. Față de anii anteriori, organizatorii au modifcat puțin ruta pentru a avea mai mult spectacol. Se pleacă, ca de obicei, din Eschborn, iar prima cățărare a zilei, Feldberg (10 km cu pantă medie 5%), va apărea la kilometrul 47. Deși se urcă destul de mult, plutonul nu va suferi mult, mai ales că apare devreme.




Apoi, după coborârea de pe Feldberg se va urca pe Ruppertshain (1,3 km cu pantă de 6,7%), înainte de a merge către Schwalbach, unde regăsim o altă ascensiune, Billtalhohe (3,5 km cu pantă medie de 5,7%). Cursa acoperă această cățărare de două ori: o dată cu 121 de km înainte de final, iar a doua trecere se face cu 88 de km până la finiș. Ultima parte se va concentra pe un circuit relativ nou, în lungime de 57 de kilometri.

Pe respectivul circuit avem în meniu celebra urcare a cursei, Mammolshein (1 km cu pantă maximă de 23%), ce poate împarte cursa în două. Se vor parcurge două tururi de circuit, iar Mammolshein se va încheia cu 40 de kilometri înainte de final. Atacanții au șansa desprinderii și își pot menține avansul până la final, dar în același timp putem avea o bătălie la sprint dacă grupul principal se va organiza cum trebuie.

Eschborn-Frankfurt-Lista de start:

Așa cum aminteam anterior, cursa din Germania face parte din calendarul World Tour din 2017. Fiind inclusă recent în topul celor mai bune curse din lume, nu toate formațiile de prim rang sunt obligate să participe. Astfel, doar nouă echipe de World Tour vor fi la start: Ag2r, Bahrain-Merida, Bora, Lotto-Soudal, Quick-Step, Katusha-Alpecin, Team Sunweb, Trek-Segafredo și UAE Team Emirates. Pe lângă el, mai regăsim și alte 11 formații Pro-Continentale: Cofidis, Sport-Vlaanderen, Rompoot, Fortuneo-Samsic, Aqua Blue, WB Aqua Protect, Nippo-Vini Fantini, Gazprom-Rusvelo, Verandas-Willems, Wanty-Groupe și CCC Sprandi Polkowice. 


Pentru victoria finală există două scenarii, victorie  după un atac sau sprint. Principalul favorit rămâne însă Alexander Kristoff, care e pregătit să obțină al patrulea succes aici. Principalul său adversar ar fi Fernando Gaviria (Quick-Step), dar și germanul Andre Greipel (Lotto-Soudal) sau australianul Michael Matthews (Sunweb). Îi mai avem pe Sam Bennett (Bora), Nacer Bouhanni (Cofidis), dar și pe Eduard Grosu (Nippo-Vini), românul care a arătat o formă excelentă în Turul Croației, unde a obținut și prima victorie din 2018. Edi poate fi un candidat serios la un top 10 la final.


Dacă am enumerat sprinterii, acum să vedem de la cine ne putem aștepta și la atacuri. Câteva nume interesante ar fi Simon Spilak (Katusha), învingător în 2013, Peter Kennaugh (Bora), Tony Gallopin (Ag2r), Oliver Naesen (Ag2r), Edward Theuns (Sunweb).


Ediția cu numărul 57 a cursei Eschborn-Frankfurt va putea fi urmărită în direct și exclusiv marți, 1 mai, pe Eurosport 2 și Eurosport 2 HD de la ora 15:30. 

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright ©2016 Ciclism A-Z • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger