![]() |
Serge Pauwels și Omar Fraile celebrând un 1-2 la finalul ediției din 2017 |
Cu o zi înaintea începerii Turului Italiei, în calendar apare cea de-a patra edițite a Turului Yorkshire care se va desfășura între 3 și 6 Mai. Cursa are loc în regiunea Yorkshire din nordul Angliei, pe lângă două dintre cele mai mari parcuri naționale de pe insulă: Yorkshire Dales National Park și North York Moors National Park.
Harta ediției de anul acesta |
Turul Yorkshire a avut prima ediție în anul 2015, fiind o cursă foarte nouă de nivel 2.1 în calendarul UCI Europe Tour. Cursa este promovată de ASO și la edițiile anterioare a avut 3 zile, iar datorită succesului a fost extinsă la 4 zile anul acesta. Din punct de vedere financiar, Turul Yorkshire a avut un impact pozitiv asupra regiunii, generând peste 50 milioane de lire sterline la fiecare ediție. Aproape 10 milioane de oameni au urmărit ediția anterioară din fața micilor ecrane, iar peste 2 milioane au fost pe traseu. Anul acesta ne putem aștepta doar ca aceste numere să crească.
În cele 3 ediții de până acum am avut trei câștigători diferiți, un singur rutier reușind să se impună în două etape diferite: Dylan Groenewegen. În 2015 a câștigat Lars Petter Nordhaug, în 2016 francezul Thomas Voeckler (loc 3 în 2015), iar anul trecut Serge Pauwels. La ediția din 2017 Dimension Data a făcut dubla prin Pauwels și Omar Fraile care au luat primele două locuri în ultima etapă, dar și la general.
Traseul de anul acesta se împarte pe 4 etape, cu un început la Beverley și un final în Leeds. Turul începe cu o etapă plată între Beverly și Doncaster, cu un singur deal pe traseu și cu un finish care este așteptat să se decidă la sprint. Etapa a 2a are un final mai dificil, pe un deal de 1.8 Km și pantă medie de 8.2% unde un puncheur va avea de câștigat. Etapa a 3a va avea din nou un final la sprint, în timp ce etapa regină vine în ultima zi cu 6 cățărări pe parcurs.
Profilul etapei a 4a, între Halifax și Leeds |
Turul Yorkshire 2018:
Etapa 1: Beverley - Doncaster (182 Km)
Etapa 2: Barnley - Ilkley (149 Km)
Etapa 3: Richmond - Scarborough (184 Km)
Etapa 4: Halifax - Leeds (189.5 Km)
Lista de start de anul acesta include 6 echipe de World Tour, printre care SKY, BMC și Dimension Data. Echipele vor avea câte 7 rutieri în loc de 8, după ce UCI a modificat regulile pentru a avea curse mai disputate. Sunt 11 rutieri din zona Yorkshire la start printre care Ben Swift și Adam Blythe.
![]() |
Cavendish câștigând a 3a etapa din Turul Dubaiului 2018 |
Având în vedere că Turul Yorkshire se suprapune cu Giro, aici vin rutierii care nu vor lua startul la ediția cu numărul 101 a cursei din Italia. Printre favoriții la sprint se numără Mark Cavendish (Dimension Data), Bryan Coquard (Vital Concept Cycling Club) și Phil Bauhaus (Team Sunweb). În ceea ce privește clasamentul general, Serge Pauwels (Dimension Data), Jonathan Hivert (Direct Energie), Brent Bookwalter și Greg Van Avarmaet (ambii BMC) sunt cu ochii pe etapa a 4a. Primii 3 au sosit în top 5 la ediția anterioară, în timp ce Serge Pauwels caută să devină primul rutier care triumfă în Turul Yorkshire de două ori.
Turul Yorkshire la feminin se va alerga și el în două etape, pe 3 și 4 Mai. Cele două sunt variante mai scurte, de 132.5 Km și respectiv 128 Km, ale primelor două etape din cursa de la masculin.
Ediția din 2018 a Turului Yorkshire se va desfășura în perioada 3-6 Mai și va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport 2. Prima etapă va avea loc joi, 3 mai, și va fi în direct pe Eurosport 1 și Eurosport 1 HD de la ora 18:00.
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu