De la bun început aș vrea să îl calific drept "surprinzător", atât prin prisma rezultului final, cât și prin modul în care s-a desfășurat acțiunea și în care protagoniștii au evoluat sau involuat pe durata celor trei săptămâni de concurs.
normal, trebuia să măture cu toată concurența. În realitate el doar a încălzit fotoliul de lider până la sosirea lui Dennis, care a obținut un timp cu 14 secunde mai bun decât al Panzerului. În ceea ce privește lupta la general, Dumoulin obținea mult prea puțin timp în raport cu Yates, în timp ce Froome își făcea timid simțită prezența, sosind la doar un minut de liderul generalului.Cele trei etape importante rămase ar fi trebuit să fie doar o formalitate pentru Yates care părea bestial. La prima dintre ele și-a arătat pentru prima dată latura umană, sosind la aproape jumătate de minut de rivalii săi. Când dealerul a aratat ce intră pe "river", s-a dovedit că As-ul celor de la Mitchelton, alături de cărțile de pe masă au fost doar un bluff. În timp ce Valetul celor de la Sky încheia frumos chinta de pe masa de joc, australienii formau o chintă spartă, liderul lor luând apă mai ceva ca o barcă de salvare spartă, sosind la aproape 39 de minute de învingător. Ultima etapă montană avea să aducă cel mai inofensiv rutier de general (poate chiar cel mai puțin ofensiv dintre toți câștigătorii de mare tur) în postura de a ataca un monstru cu cinci capete, având în mână o sabie de plastic. Froome a anulat orice tentativă de accelerare (sau impropriu spus "atac") a olandezului, încetinind la un moment dat grupul pentru a nu-l umili pe Tom. În această etapă, Yates a sosit cu autocarul, la peste 39 minute de Froome, în același grup cu Viviani, Guy Sagiv, Venturini, Pinot, Chaves, Dennis, după rutieri care au prins o zi mai proastă precum Adam Hansen,
Una peste alta a fost un Giro disputat complet în contradictoriu: Yates a fost strălucitor două săptămâni, a atacat, și-a făcut numărul, a uimit asistența și și-a făcut deja "anti-fani", Lopez a plecat cu un dezavantaj major după etapele din Israel, Carapaz a fost destul de constant și consisent în evoluții de la un capăt la celălalt, Pozzovivo s-a dezumflat ușor-ușor, dar a continuat să se bată până la final, Bilbao, Konrad, Bennett, Oomen și Formolo au completat top 10, având peste 10 minute de lider. Froome însă s-a comportat ca un om în moarte clinică îngropat împreună cu o lopată. Când toată lumea îl credea ca fiind "cauză pierdută", când nimeni nu îi mai dădea vreo șansă că va prinde măcar podiumul, a sunat adunarea, a revenit din morți, a lovit atât de puternic încât toți ceilalți au rămas încremeniți, sau mai corect înțepeniți, la propriu, pe biciclete. A dat un atac venit din alte timpuri, din niște vremuri de-a dreptul regretabile, reușind să umilească concurența. Sperăm doar că de această dată medicul celor de la Sky are la îndemână o dispensă, iar agenții mascanți au fost administrați în cantitățile potrivite. Nu sugerez că Chris Froome s-ar fi dopat, doar că drumul de la omul care suferea la Sappada, după atacul susținut de pe Zoncolan până la monstrul care la o zi după ce era la același nivel cu Tom și Pozzo, sub Lopez, reușește să le dea cu ciclismul în cap (chiar dacă o foarte mare parte din avans a fost câștigată pe coborâri) îmi aduce aminte de Hulk, și nu știu dacă Froome avea TUE pentru licoarea verde. Cercetătorii britanici ar spune că sunt răutăcios, că ei au înțeles că un Mare Tur se câștigă în trei săptămâni, mai ales dacă în ultima ești monstruos. Eu, până la proba contrarie nu pot decât să le dau dreptate și să le transmit același mesaj și cercetătorilor australieni.
Sursa foto: www.greenedgecycling.com, skysports.com, www.scotsman.com, lequipe.fr
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu