Poate unii dintre noi nu reușim întotdeauna să „echilibrăm" balanța lui Themis, astfel încât să fim recunoscători la ceea ce ne oferă trecutul și prezentul. E frumos să ne bucurăm de contemporaneitate, numai că timpul are această capacitate nemărginită de a transcede istoria, depășind limitele perceptibilului. Ne punem adesea multe întrebări, iar în dialogul acesta pe care îl purtăm cu „Sinele" nu conștientizăm că anumite răspunsuri pe care le căutăm sunt strâns legate de trecut, de acele pagini ale istoriei, pe care praful a avut grijă să se aștearnă încetul cu încetul.
Dacă tot am pornit de la mitologia greacă, pomenind-o pe Themis, cea drept socotită ca fiind zeița „dreptății", ei bine personajul despre care vom discuta în următoarele câteva rânduri, a fost tratat poate cu prea multă severitate de unicul justițiar al istoriei, care este timpul.
Aflându-se în această postură de lider perpetuu, la o mare parte din cursele în care lua startul, Raymond Poulidor a terminat atât de des pe locul al doilea, încât și-a câștigat această poreclă pe undeva dureroasă, de etern secondant, mult mai familiar publicului francofon sub apelativul, „PouPou". Iar aici nu putem să trecem neobservați fără să luăm în considerare celebrul dicton care îi aparține fostului lider politic din Al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, conform căruia „nu există decât o replică la înfrângere şi aceasta este victoria".
Un aforism totuși prea dur care avea să aplaneze veșnic asupra lui Poulidor. Zicala că învingătorii vor rămâne mereu în istorie are sâmburele ei de adevăr pentru cei care sunt tentați să judece prea aspru situația la prima vedere, însă pentru ceilalți implicați cumva și emoțional, nu va fi chiar așa, deoarece ei sunt singurii care mai adăpostesc în ei o fărâmă de umanitate, de recunoaștere și până la urmă de respect față de atleții care au fost în permanență bântuiți de neșansă și de conjucturi nefavorabile.
Vrând-nevrând Raymond Poulidor a fost unul dintre acești cetățeni, însă palmaresul său rămâne unul impresionant, cu victorii de etapă în Turul Spaniei, dublă victorie reușită atât în Paris-Nice, cât și în Criteriul Dauphine, precum și în cursa Grand-Prix du Midi Libre, care nu mai figurează de mult în calendarul actual. Și să nu uităm desigur cele 11 victorii de etapă din Turul Franței, toate obținute în stilul său caracteristic, cum numai un viking al unei epoci îndepărtate putea să o facă. O creatură pe acest Pământ, care nu apleca niciodată capul, indiferent de circumstanțe ducea bătălia până la ultima picătură de transpirație.
Provenit dintr-o familie modestă, Poulidor a fost fiul celor doi fermieri de la est de Limoges, Martial și Maria, ambii născuți în localitatea Masbaraud-Mérignat, departamanetul Haute-Vienne. Cum istoria nu este niciodată întâmplătoare și de cele mai multe ori știe să așeze anumite evenimente, cu o precizie rarisimă, „PouPou" avea să se nască în același an (mai precis pe 15 aprilie 1936), când un alt rutier de renume din Hexagon devenea campion mondial, iar acela nu putea sa fie altul decât „piosul" Antonim Magne, care era cunoscut în pluton după porecla „The Monk", în traducere liberă „Călugărul".
Poulidor a început să lucreze la fermă, de unde își aducea el aminte: „Solul era adesea sterp și trebuia să muncim din greu, veniturile din activitățile agricole de zi cu zi erau infime". Ferma familiei a avut în permanență nevoie de mâna sa de lucru, fapt pentru care a fost forțat să părăsească studiile la vârsta de numai 14 ani. Micul Raymond s-a lăsat purtat de inocență și a încercat pentru început bicicleta oferită în dar de prietenul său, André Marquet, care avea un magazin de biciclete în apropiere de localitatea Sauviat-sur-Vige. Văzându-l pe Poulidor tot mai atașat de disciplinele pe două roți, Marquet l-a dus imediat la primele sale curse cu motocicleta.
Zis și făcut! Succesul la nivel local a venit într-un timp scurt, iar cu banii adunați și cu ajutorul suplimentar din partea mulțimii, Poulidor a considerat acest câștig exponențial în ceea ce privește contribuția la veniturile familiei. Prin urmare, prima sa cursă la nivel de amatori va fi sub culorile echipei „La Pédale Marchoise", unde se va impune tocmai în micuța localitate La Forêt-Montboucher. Pe atunci, Poulidor avea doar 17 ani, urmând ca în prima competiție ceva mai serioasă, să se claseze al șaptelea, la St-Mareil.
Dorința sa de afirmare devenea din ce în ce mai puternică, iar într-o altă cursă locală de tineret, numită „Premier Pas Dunlop" și-a consumat inclusiv ultima fărâmă de energie pentru a termina în avanposturi, însă o căzătură pe câmpul proaspăt secerat l-a oprit brusc din marșul său triumfal. Un lucru mai puțin știut ar fi faptul că Poulidor obișnuia să petreacă aproape 15 ore de când începea primăvara pănă toamna târziu pe câmp. Astfel după o zi întreagă petrecută cu diverse munci agricole, acesta prefera să se antreneze noaptea. Poulidor a concurat trei ani ca amator, reușind o singură dată să-l învingă pe Louison Bobet (viitor triplu învingător al „Marii Bucle" în perioada postbelică - 1953, 1954, 1955 fiind primul temerar care a reușit o astfel de performanță, imediat după cele două conflagrații mondiale).
Oare așa o fi construită istoria aceasta a lui „PouPou", numai din întâmplări? Raymond avea să călătorească pentru prima oară pe un tren în anul 1955, când acesta se pregătea pentru serviciul militar obligatoriu. Reporterul francez, Pierre Chany, care a fost martor ocular la nu mai puțin de 49 de ediții ale Turului Franței a făcut imediat o comparație în presa de atunci, punând în lumină un eventual rival al lui Poulidor, pe nimeni altul decât Jacques Anquetil. De cealaltă parte a monedei, Anquetil era în drum spre Helsinki, luând parte la Jocurile Olimpice. Ba mai mult, „Monsieur Chrono" va aduce râvnita medalie țării sale și cu pași mărunți își va crea un nume în epocă prin evoluția sa imperturbabilă din „Grand Prix des Nations". Totuși, Chany parcă a fost un ghicitor în stele, având în vedere următorul amănunt: între Poulidor și Anquetil existau doar doi anișori diferență.
După ce a fost trimis în armată, Poulidor și-a continuat serviciul pe frontul din Algeria, unde a lucrat ca șofer și a căpătat o greutate semnificativă de 12 kg, tocmai din pricina faptului că îi lipsea acel program riguros de antrenament, cu care era obișnuit. În anul 1960 se va dedica complet ciclismului din nou și va pierde acest surplus de greutate în nu mai puțin de o lună.
După ce s-a întors din armată a câștigat prima sa cursă „de încălzire" cu șase minute avans. În competiția imediat următoare, a ajuns al doilea în „GP de Peyrat-le-Château" și a obținut un premiu frumos de 80.000 de franci vechi. În urma calculelor făcute de acesta, a rezultat că a câștigat mai mult într-o cursă decât ar fi câștigat în șase ani cu producția de la fermă.
În ciuda acestei constatări, Poulidor a dus mai departe afacerea familiei sale și ori de câte ori se impunea într-o cursă, ceilalți rutieri îl ironizau, spunându-i: „Așa, acum Pouli (porecla sa originală) își va putea cumpăra o altă vacă!" Într-un interviu ulterior pentru cotidianul „Le Figaro", Raymond Poulidor a făcut referință la trecutul său și la începuturile dificile, remarcând: „Nicio cursă, oricât de grea ar fi, nu va putea echivala vreodată cu producția unei recolte".
Poulidor va fi descoperit în anul 1959 de un alt rutier originar din Hexagon, Bernard Gauthier, ce va declara pentru publicația belgiană „Coups de Pédales" următorul aspect:
Magne i-ar fi oferit lui Poulidor un salariu de 25.000 de franci vechi pe lună, însă Raymond ar fi cerut ulterior 30.000. Atunci Magne i-a spus imediat că așa ceva nu se poate pentru că deja i-a oferit un salariu mai mare, comparativ cu cât câștiga coechipierul său Gauthier. Rivalitatea sa de mai târziu cu Anquetil îl făcea să confirme acest aspect, ajungând inevitabil la un comun acord cu Magne.
Încrederea lui Gauthier în Poulidor a fost confirmată încă de la primele curse. În 1961 Raymond câștiga Milano-San Remo în al doilea sezon ca profesionist. Atât presa cât și publicul de casă îl criticau dur pentru tactica adoptată, acesta preferând să atace în ultimii kilometri. Un astfel de scenariu a fost valabil în „Grand Prix de Nice", când a fost prins cu 5km înainte de linia de finiș.
A sosit timpul bătăliei mult așteptate și trâmbițate în presa vremii...
Rivalitatea dintre Raymond Poulidor și Jacques Anquetil avea să devină legendară în ciclismul mondial. Văzută din prezent, această confruntare vine parcă din vremuri imemoriale. „PouPou" era prin excelență un alpinist desăvârșit, numai că în etapele de contratimp nu putea să-i facă față celui supranumit „Monsieur Chrono". Și tocmai aici avea ghinionul Poulidor de a pierde cursa de casă, la care visa atât. Nisipul din clepsidră se scurgea continuu, continuu, la fel cum se scurgeau și secundele în devafovoarea sa.
Cea mai bună șansă de a-l învinge pe Anquetil a venit la ediția din 1964 a „Marii Bucle", pe ascensiunea finală de la Puy de Dôme. Anquetil a ținut aproape de Poulidor, iar din cauza epuizării ambii au mers cot la cot o bună bucată de timp. Totuși, în ultimele sute de metri, „PouPou" ar fi avut suficient timp să-l amenințe pe Anquetil la primul loc în clasamentul general. Duo-ul era păzit tocmai de organizatorul cursei, Jacques Goddet.
Anquetil continua să-și croiască drum prin muntele anevoios, în timp ce Poulidor prefera să ruleze pe marginea exterioară, aflându-se la o lungime distanță de prăpastie, care era acaparată de suflul împovărat al celor doi temerari. După o lungă bătălie Anquetil a cedat. Cei doi atât de tare forțau pe bicicletă încât mâinile și picioarele se intersectau necontenit. Ambii se duelau într-o serie de mișcări neregulate și neuniforme.
Reporterul veteran Chany i-a zugrăvit în câteva tușe un portret lui Anquetil: „Chipul său și-a pierdut toată prospețimea, iar obrajii erau crestați efectiv de picăturile de transpirație ce coborau în fâșii una câte una. Anquetil nu a dat totul azi", a conchis Chany. Poulidor a câștigat timp în raport cu rivalul său, dar când au ajuns la Paris, Anquetil avea încă un avans de 55 de secunde, iar „Monsieur Chrono" s-a impus în ultimul său Tur al Franței, datorită prestației din ultima zi de la contratimp.
Reporterul veteran Chany i-a zugrăvit în câteva tușe un portret lui Anquetil: „Chipul său și-a pierdut toată prospețimea, iar obrajii erau crestați efectiv de picăturile de transpirație ce coborau în fâșii una câte una. Anquetil nu a dat totul azi", a conchis Chany. Poulidor a câștigat timp în raport cu rivalul său, dar când au ajuns la Paris, Anquetil avea încă un avans de 55 de secunde, iar „Monsieur Chrono" s-a impus în ultimul său Tur al Franței, datorită prestației din ultima zi de la contratimp.
Raymond Poulidor a ocupat de opt ori podiumul Turului Franței, iar distribuția este una remarcabilă cu această serie în lanț fără absolut nicio victorie la general, în cursa de casă. Astfel, „PouPou" deține un record absolut, având cele mai multe finișuri pe podium, dar fără să plece cu tricoul galben acasă măcar într-un singur an. Ediția din 1973 a fost una dramatică, pierzând Tour-ul la 0,08 secunde, iar în 1968 a fost însoțit de motocicleta caravanei și a abandonat, la o altă ediție când mulți anticipaseră că Poulidor va câștiga, dar nu avea să se întâmple deloc așa.
În mod similar, cetățeanul originar din partea rurală a Franței a ocupat de patru ori podiumul Campionatelor Mondiale, dar niciodată nu a avut privilegiul de a urca pe treapta de onoare. Consistența sa ne sugerează talentul său suprem. A încercat să-și împingă cursiera peste orice limită, însă părticica aceea de neșansă mereu l-a obturat din drumul spre glorie.
Așa și-a câștigat Raymond porecla de-a lungul timpului, însă majoritatea îl alintau la început „Pouli", până când jurnalistul Émile Besson îl va numi în ziarul L''Humanité „PouPou". Chiar dacă Poulidor pica mereu pe locul doi cum se spune, acesta era extrem de popular în Franța, prilej pentru care un număr din ziarul lui Besson va apărea sub titlul: „Poupoularité", de la cuvântul „poupée" din limba franceză care înseamnă „păpușă". Porecla a urmat tradiția limbii franceze de a repeta ultima silabă a unui cuvânt (în limbajul acesta inocent, copilăresc). Poulidor n-a fost încântat de noua sa poreclă, însă era nevoit să o accepte.
Începând cu anul 1969 a urmat „era Merckx", dar o serie de accidentări l-au forțat pe Poulidor să-și ia gândul de la Turul Franței, plus că între acesta și „Canibal" era o diferență considerabilă pe șosea, numai că francezul știa să opună rezistență belgianului de ori câte ori avea ocazia. În 1971 Poulidor va decide să ia parte la mai puține curse din cadrul calendarului competițional. În Paris-Nice, prima cursă importantă a sezonului, Poulidor a sosit la 22s întârziere în spatele lui Eddy Merckx, chiar în dimineața ultimei zile de cursă. Poulidor a atacat de la început, stabilind un record de viteză pe cățărarea Col de la Turbie, o performanță ce a stat mai mult de 10 ani în picioare, câștigând Paris-Nice cu un avans de numai două secunde. În anul imediat următor, acesta a capturat din nou Paris-Nice și, de asemenea, Critériul Dauphiné Libéré.
Poulidor a recunoscut de mai multe ori în carieră faptul că a fost afectat cumva la nivel psihologic de această dominație a lui Jacques Anquetil. „PouPou" va decalara ulterior într-un interviu din 1992 pentru ziarul Le Figaro: „Ce folos că am purtat toate tricourile liderilor și le-am pierdut. Eu am crezut că ceea ce se întâmpla pe șosea cu mine, la vremea respectivă, era ceva de nedescris. Nu m-am gândit niciodată să câștig. Niciodată nu m-am trezit dimineața cu ideea de a câștiga!"
Pe 25 ianuarie 1973 a fost desemnat „Cavaler al Legiunii de Onoare", iar fostul președinte al Franței, Jacques Chirac îi va oferi încă o distincție în 2003 pentru întreaga sa activitate. La cei 81 de ani, Poulidor este pasionat de grădinărit. Locuiește împreună cu soția sa, Gisèle, în Saint-Léonard-de-Noblat, o localitate aflată la est de Limoges, unde obișnuia să facă drumeții de scurtă durată și să se bucure de împrejurimi pe cursiera sa mountain-bike. Fiica lor, Corinne, este căsătorită cu fostul campion mondial de ciclo-cross și cu câștigătorul Turului Flandrei, Adri van der Poel. Nepoții săi David și Mathieu sunt de asemenea cicliști. Mathieu van der Poel a devenit campioană mondială în cursa de juniori de la Koksijde în 2012 (Belgia), precum și în 2013 în Louisville (SUA), urmând ca aceasta să facă o figură și mai frumoasă la Tabor în cursa elitelor (2015).
Poulidor deține mai multe biografii, prima dintre ele fiind cea din 1964, „Gloire sans le Maillot Jaune" - „Gloria fără tricoul galben". A urmat apoi lucrarea „Poulidor Intime", ce va fi publicată de Éditions Jacob-Duvernet în 2007. Acesta mai deține o lucrare a cărui prefață a fost realizată de Eddy Merckx, intitulată „Poulidor par Raymond Poulidor". O carieră poate mult prea minusculă în ceea ce privește rezultatele sale în Marile Tururi, cu acea unică ediție a Turului Spaniei din 1964, concurența nefiind una acerbă pe atunci.
Rar se va mai naște un talent precum „PouPou". Însă acest Univers după cum bine știm cu toții este guvernat de o Divinitate, iar raționamentul logic ne duce cumva inevitabil în această direcție. Sunt personaje ale istoriei cărora li s-a cerut mai mult, împovărate cu anumite sarcini, greutăți atât din punct de vedere mental cât și psihic, ei bine acestea erau socotite cele mai „amărâte" în mulțime și erau nevoite să-și care singure Crucea pe dealul Golgotei. Nu e neapărat o parabolă biblică dragi prieteni, ci mai mult este realitatea pe care a trăit-o acest om, Raymond Poulidor.
Fotografii, imagini arhivă și alte surse biografice: Le Figaro, Le Monde, Le Parisien, L'Equipe, Das Erste Programm, ProSieben, ZDF
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu