duminică, 29 iulie 2018

Dumoulin mai bun decât Contador ?

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
După rezultatele înregistrate în primele două mari tururi, Tom Dumoulin a devenit unul dintre puținii rutieri din toate timpurile ce obține locul 2 în ambele bucle, după victoria din Giro 2017 și locul 6 din Vuelta 2015.

Întrebarea din titul nu este tocmai un non-sens, așa cum arată, la prima vedere. Chiar dacă "El Pistolero" a câștigat 9 mari tururi, dintre care două i-au fost retrase, nu a reușit dubla pe care nimeni, de la Pantani, nu a realizat-o. A avut două încercări ce s-au soldat cu semieșec, victoria parvenindu-i doar
în cursa italiană, de fiecare dată fiind al patrulea în Tour, în aceste încercări.
Pe de altă parte, Tom Dumoulin, fără a-și anunța un asemenea obiectiv la debutul sezonului a reușit să obțină locul doi în ambele mari tururi, iar cu puțină șansă, curaj și inteligență tactică ar fi putut să rescrie o pagină importantă din istoria ciclismului. A pierdut Giro în urma unei mișcări total neobișnuite a lui Froome, ce a atacat de la distanță mare, având o întârziere notabilă, iar Turul ... Turul l-a pierdut în etapa a șasea, când a cedat 50 de secunde pe șosea plus 20 ca penalizare, în urma unui incident mecanic venit chiar înaintea ascensiunii pe Mur de Bretagne. Dacă ținem cont și de cele 21 de secunde de bonificație, în
plus, ale lui Thomas, vom observa că Tom era doar la două mâini de secunde de a câștiga Turul. Evident, acesta este un scenariu fantezist, având în vedere anemia cu care olandezul atacă, în Giro reușind să atace în gol de patru ori pentru ca Froome să-i dea fatala, în ultima etapa montană, iar toate atacurile sale din Tour n-au fost decât șanse ale lui Thomas de a se depărta de colegul de echipă, Tom nefiind un cățărător pursânge, cu o capacitate mare de a accelera și de a menține un ritm foarte ridicat mai mult timp.


Și totuși ... întrebarea din titlu ?
Răspunsul este evident, pentru toată lumea, nu ! Alberto Contador a încercat să facă o dublă în contextul în care s-a luptat cu Aru și Landa în Giro respectiv un Froome proaspăt și cu o echipă dedicată în Tour, în timp ce Dumoulin l-a avut adversar pe Froome, în Giro, care efectiv i-a "furat șunca din fasole", în timp ce în Tour l-a avut adversar pe același Froome obosit, plus varianta G a Sky-ului, Thomas.
Se prea poate să fi asistat la unul dintre cele mai slabe Tururi ale Franței din ultima perioadă, un Tur în care mișcările tactice au fost cel mult firave, atacurile cu miză au fost de-a dreptul rarisime (doar în ultimele două etape montane favoriții s-au călcat puțin pe bătături), în ciuda pleiadei de candidați cu pedigriu: Nairo Quintana, Vicenzo Nibali, Romain Bardet, Steven Kruijswijk, Richie Porte sau Mikel
Landa fiind proaspeți în comparație cu Froome și Dumoulin.
Sky a încercat să joace un poker de execepție, avându-l în frunte pe Thomas, dar comportându-se în permanență ca și cum Froome era liderul lor, iar Geraint doar un Joker. Am văzut o trenă foarte lungă dusă pe munți de Sky, pentru ca Froome să nu fie atacat, un Bernal care în loc să urmărească atacurile lui Roglic sau Dumoulin îl aștepta pe Froome și alte momente de-a dreptul hilare din partea echipei engleze.

Dar totuși ... am ajuns să spunem "Mulțumim Tom!" pentru că datorită faptului că el s-a aflat, ca un spin, între cei doi rutieri de la Sky nu am putut vedea o manevră mârșavă a echipei lui Portal și Brailsford. Nu l-am văzut pe G ramolindu-se de foame, având vreun incident mecanic sau de altă factură, galezul nefiind nevoit să vină cu sandvișuri de acasă sau să-și prepare singur cafeaua, așa cum avea probabil în plan în ultima zi de pauză.


sursa foto: roadbikereview.com, dailynews, cyclingnews, thebikecomesfirst

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright ©2016 Ciclism A-Z • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger