vineri, 3 august 2018

Clasica San Sebastian și Turul Poloniei, primele curse transmise de Eurosport în luna august

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
Luna august este, ca de obicei, una plină de ciclism pe canalele Eurosport. Echipa Ciclism A-Z va acoperi, în colaborare cu Eurosport România, nu mai puțin de 10 competiții pe parcursul celor 31 de zile. Primele două curse importante vor avea loc sâmbătă, 4 august. Vorbim despre o cursă de o zi, Clasica San Sebastian, dar și de Turul Poloniei, o bună pregătire pentru ultimul Mare Tur al sezonului, Turul Spaniei, care va debuta la finele lunii.



CLASICA SAN SEBASTIAN

Spania a trecut de-a lungul vremii printr-o criză economică de proporții, care a afectat în bună măsură și organizarea curselor cicliste importante. Dacă unele competiții au dispărut din calendarul World Tour sau Europe Tour, Clasica San Sebastian a rămas an de an la cel mai înalt nivel.

Prima ediție a clasicei din Țara Bascilor s-a desfășurat în 1981, atunci când s-a impus ibericul Marino Lejarreta. În general traseul este unul ofertant pentru cățărători și atacanți, relieful din nordul Peninsulei Iberice fiind benefic pentru desenarea unei rute care să ofere spectacol.

De menționat că Donostia Klasikoa (așa cum i se spune în limba bască) face parte din calendarul World Tour din 2011. Cele mai multe succese le are Marino Lejarreta (de trei ori, în 1981, 1982 și 1987), fiind urmat de Francesco Casagrande, Laurent Jalabert, Luis Leon Sanchez și Alejandro Valverde, toți cu câte două victorii. Ultimul învingător în San Sebastian este polonezul Michal Kwiatkowski (Team Sky).

Traseul ediției cu numărul 38 însumează nu mai puțin de 228,7 km, punctul de plecare și sosire fiind orașul San Sebastian. Sunt șapte cățărări repertoriate, dintre care una de categoria întâi, Alto de Jazkibel (7,3 km cu pantă medie de 6%), plasată în a doua parte a cursei și peste care se va trece de două ori. Însă bătălia decisivă pentru victorie se va da pe Alto de Murgil (2,8 km cu pantă medie de 7%), o cățărare de categoria a doua plasată în ultimii 10 kilometri. Cei mai puternici rutieri se vor desprinde din grupul de frunte, mai ales ca va urma o coborâre destul de tehnică până la finalul din oraș.



Lista de start este una ofertantă. Printre favoriți se numără columbianul Egan Bernal, care are șansa de a demonstra forma bună arătată în Turul Franței. În vârstă de 21 de ani, Bernal va fi liderul echipei în absența câștigătorului de anul trecut, Michal Kwiatkowski. De asemenea, îi avem și pe frații Gorka și Ion Izagirre (ambii de la Bahrain-Merida), Miguel Angel Lopez și Luis Leon (de la Astana), Primoz Roglic (Lotto Jumbo), Bauke Mollema (Trek), Julian Alaphilippe și Bob Jungels (ambii de la Quick-Step), Adam Yates (Mitchelton-Scott), Tim Wellens (Lotto-Soudal), Mikel Landa (Movistar), Ilnur Zakarin (Katusha), Daniel Martin (UAE Team Emirates), Rigoberto Uran (Education-First) sau Jay McCarthy (BORA).

Multitudinea de favoriți ce se înscriu pentru victoria finală va garanta un spectacol grandios. Așadar, nu ratați spectacolul din ediția cu numărul 38 a clasicei San Sebastian, care se va fi în direct și exclusiv sâmbătă, 4 august, de la ora 17:00, pe Eurosport 2 și Eurosport 2 HD.





TURUL POLONIEI


După încheierea Turului Franței, prima competiție importantă este Turul Poloniei. Înființată în vara lui 1928 de societatea cicliștilor din Varșovia și ziarul local Przeglad Sportowy, Turul Poloniei a fost conceput pe modelul Le Tour, organizatorii dorind ca cicliștii să parcurgă un traseu care să acopere suprafața întregii țări.

Istoria cursei a fost întreruptă în multe rânduri din cauza instabilității politice a Poloniei, dar mai ales de Al Doilea Război Mondial. După o absență de opt ani, Turul Poloniei a revenit în 1947, desfășurându-și activitatea neîntrerupt până în prezent. Cele mai multe succese ale competiției (3) le au polonezii Dariusz Baranowski și Marian Wieckowski. Ultimul învingător este belgianul Dylan Teuns (BMC).

Traseul ediției cu numărul 75 propune nu mai puțin șapte etape. Organizatorii au preferat ca în acest an să nu introducă un contratimp individual, iar lupta pentru tricoul galben se va da în ultimele patru zile, cele mai bune oportunități pentru cățărători și atacanți. De asemenea, sprinterii vor beneficia de trei oportunități în primele trei zile.



Cea mai importantă zi este chiar ultima, cu final la Bukowina Tatrzanska, un resort balnear în care rutierii vor trece peste șase cățărări de categoria întâi. Însă aceste dificultăți au primit o astfel de categorie nu din pricina lungimii, ci mai degrabă a pantei. Ascensiunile au puțin peste 2 kilometri lungime și o pantă medie de 8,3 km. Așadar, oamenii buni în clasicele din Ardeni au o șansă bună de a pune mâna la final pe tricoul galben.

Etapele din Turul Poloniei 2018:

Etapa 1: Cracovia-Cracovia (133,7 km)
Etapa 2: Tarnowskie Gori-Katowice (156 km)
Etapa 3: Stadion Slaski-Zabrze (140 km)
Etapa 4: Jaworzno- Szczyrk (179 km)
Etapa 5: Kopalnia Soli- Bielsko-Biala (152 km)
Etapa 6: Zakopane-Bukovina (129 km)
Etapa 7: Bukowvina Resort-Bukowina Tatrzanska (136 km)

Favoriții pentru tricoul galben sunt Dylan Teuns (BMC), Simon Yates (Mitchelton-Scott), Michal Kwiatkowski și Sergio Henao (ambii de la Team Sky), Thibaut Pinot (FDJ), Fabio Aru și Rui Costa (UAE Team Emirates), Gianluca Brambilla (Trek), Simon Spilak (Katusha), Emanuel Buchmann și Davide Formolo (BORA), dar și Richard Carapaz (Movistar). De urmărit de la CCC Sprandi Amaro Antunes și Jan Tratnik, dar și Sergey Firsanov (Gazprom-Rusvelo).

Pentru victoriile de la sprint se vor duela Andre Greipel (Lotto-Soudal), Alvaro Hodeg (Quick-Step), Pascal Ackermann (BORA), Luka Mezgec (Mitchelton-Scott), Phil Bauhaus (Sunweb), Danny Van Poppel (Lotto-Jumbo), Giacomo Nizzolo (Trek), Edvald Boasson Hagen (Dimension Data) și Nacer Bouhanni (Cofidis).

Ediția cu numărul 75 a Turului Poloniei va fi în direct pe Eurosport 2 în perioada 4-10 august. Prima etapă va fi sâmbătă, 4 august, în direct și exclusiv pe Eurosport 2 și Eurosport 2 HD de la ora 18:45.

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright ©2016 Ciclism A-Z • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger